Comunicat de presă – februarie 2014

Comunicat de presă – februarie 2014

Câmpina Open MTB – Race for Autism! – Ediția a III-a 6 septembrie 2014.

Iubitorii de ciclism montan, profesioniști și amatori de toate vârstele, pot începe să se pregătească pentru competiția de ciclism montan din acest an, de la Câmpina!

Fundația Romanian Angel Appeal anunță lansarea celei de-a III-a ediții a întrecerii sportive Câmpina Open MTB – Race for Autism. Competiția va avea loc în data de 6 septembrie, pe dealurile prahovene din zona platoului Muscel, deja consacrate printre participanții la edițiile anterioare ca oferind trasee provocatoare și deosebit de frumoase. Înscrierile se fac online, pe site-ul competiției, începând cu luna aprilie 2014.

Întrecerea este deschisă cicliștilor din toate categoriile de vârstă și abilități: avansați, amatori, copii, familii. 3 trasee cu grade diferite de dificultate (incluzând atât offroad cât și drum asfaltat), îi așteaptă și în acest an pe participanți, pentru a răspunde tuturor abilităților și așteptărilor.

Detalii privind evenimentul, condițiile de înscriere și traseele sunt disponibile pe site-ul www.campina-mtb.ro.

“Câmpia Open Mountain Bike” este un eveniment sportiv care și-a format o tradiție și susține, anual, o cauză socială. Organizarea evenimentului se bazează în exclusivitate pe voluntariat. Toate fondurile obținute din înscrierile la competitie sunt folosite pentru sprijinirea copiilor cu autism din Prahova.

Ediția de anul trecut a însemnat un total de 19.373 lei (echivalentul a 4335 euro) strânși din înscrieri și din donații individuale, bani care se traduc în activități menite să îmbunătățească serviciile oferite copiilor cu autism din Prahova prin Centrul de zi Sf. Filofteia și, de asemenea, să faciliteze integrarea persoanelor cu autism din Prahova în comunitate. Proiectul aflat în derulare și susținut din fondurile strânse în urma competiției cuprinde: 2 seminarii cu părinții copiilor cu autism orientate pe rezolvarea de probleme, 4 cursuri de instruire pentru învățători de la clasele clasele I – IV din Câmpina și împrejurimi, achiziționarea de materiale pentru terapie, o formare pentru echipa centrului de zi.

Ediția din septembrie 2013 a reunit peste 700 de participanți și susținători din toată țara; peste 100 de mesaje de felicitări și de solidaritate cu persoanele cu autism au fost scrise și lăsate la cortul “Race for Autism!” și pe pagina de Facebook a competiției: “Felicitări pentru organizare! Felicitări pentru marcaje şi felicit şi oamenii care au fost la bifurcații şi intersecţii, sunt profesionişti!” ; “Mulțumim pentru organizarea acestui eveniment cât și pentru ajutorul pe care îl oferiți acelor copii! Felicitări!”; “Sunt aici ca să îi susțin pe toți copiii cu autism care m-au învățat să văd altfel și să înțeleg mai bine lumea și sentimentele”; “Foarte bine organizat concursul, echipa amabilă pe traseu(…). Ne vedem şi la anul. Mulțumim!”.

Fondurile care vor fi strânse la ediția din 6 septembrie 2014 a competiției Câmpina Open Moutain Bike vor fi folosite pentru continuarea activităților menite să îmbunătățească viața persoanelor cu autism din județul Prahova, precum și a familiilor acestora.

Informatii de Contact

Ne intalnim la start aici: