Comunicat de presă – septembrie 2012

Comunicat de presă – septembrie 2012

Vă așteptăm la START-ul competiției Câmpina Open Mountain Bike “Race for Autism”.

Sâmbătă, 8 septembrie, începând cu orele 10.00, competitorii primei ediții a întrecerii de ciclism montan Câmpina Open Mountain Bike iau START-ul în competiție. Organizat sub sloganul “Race for Autism!”, concursul are și o componentă caritabilă: suma obținută din taxele de participare va fi utilizată pentru un proiect în beneficiul copiilor cu tulburare de spectru autist din județul Prahova.

După momentul de START, organizatorii – Fundația Romanian Angel Appeal și Asociația E.A.S.C. Caraiman Câmpina și partenerii – Federația de Ciclism România și primăriile municipiului Câmpina și comunelor Cornu și Șotrile invită reprezentanții mass-media la o întâlnire în cadrul căreia vor fi prezentate detaliile și miza acestui eveniment pentru care se dorește formarea unei tradiții anuale, cu susținerea unei cauze sociale.

Desfășurătorul zilei:

  • Ora 9.30 – alinierea competitorilor la START
  • Ora 10.00 – Start pentru categoria “Adulți Avansați”,
  • Ora 10.10 – Start pentru categoriile “Adulți Amatori” și “Juniori” (amatori și avansați),
  • Ora 10.20 – Start pentru categoriile “Family” (amatori și avansati)  și “Copii”,
  • Ora 10.25 – întâlnire cu presa; interviuri, declarații,
  • Orele 10.00 – 15.00 :
    • desfășurarea competiției pe trasee;
    • în zona de Start-Sosire – activități instructive, organizate de voluntari europeni
  • Ora 15.00 – festivitatea de premiere

Competiția de ciclism montan se desfășoară în localitatea Câmpina, iar zona de Start-Sosire se află pe Platoul Muscel, situat la periferia nordică a orasului, cu acces principal din strada I.H.Rădulescu.

Coordonate GPS: 45.146241, 25.72956. Trei trasee, cu grade diferite de dificultate, au fost pregătite, adaptat la nevoile și îndemânarea concurenților din fiecare categorie: Copii (12 – 14 ani) – 5 km, Family – 10 km, Juniori Amatori (15 – 17 ani) – 16-18 km, Juniori Avansați (15 – 17 ani) – 16-18 km, Adulți Amatori – 16-18 km, Adulți Avansați – 35-40 km. Toate cele 3 trasee cuprind atât off-road (cărări de munte, pădure, albii de pârâu) cât și drum asfaltat.

Am pregătit un kit de participare pentru fiecare concurent și premii pentru fiecare categorie de participanți. Avem și o tombolă cu 2 premii speciale, deși știm că nu neaparat premiile sunt miza acestei competiții, ci dorința participanților de a pedala pe un traseu nou și provocator și de a ajuta copiii în dificultate. Prin organizarea acestui eveniment ne-am dorit să mobilizăm oameni activi, deschiși, cu suflet tînăr, într-o activitate care să promoveze atât ideea unui stil de viață sănătos cât și o atitudine sportivă pro-cauză. Puțină lume știe, probabil, că având încurajare și suport, și persoanele cu autism pot participa și câștiga astfel de competiții”, declară Adelaide Katerine Tarpan, Director de Dezvoltare al Fundației Romanian Angel Appeal.

Competiția Câmpina Open MTB este organizată de Fundația Romanian Angel Appeal care lucrează, din anul 1991 pentru îmbunătățirea vieții copiilor afectați de boli cronice și aflați la risc de excludere socială, și de Asociația E.A.S.C. Caraiman Câmpina, înființată cu scopul de a oferi tinerilor o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber, prin practicarea activităților sportive în aer liber și prin educarea tinerei generații în spiritul ocrotirii și conservării mediului.

Parteneri: Federația Română de Ciclism, Primăria municipiului Câmpina, Primăria comunei Cornu și Primăria comunei Șotrile.

Informatii de Contact

Ne intalnim la start aici: