Informare de presă – noiembrie 2012

Informare de presă – noiembrie 2012

Curs de instruire pentru părinți, educatori și psihologi. Prima activitate în beneficiul persoanelor cu autism din Prahova, cu fonduri strânse în urma competiției Câmpina Open Mountain Bike

Fundația Romanian Angel Appeal a organizat vineri și sâmbătă, 9 și 10 noiembrie, în Câmpina, la Centrul de zi Sf. Filofteia, un curs de instruire pentru părinții a 15 copii cu autism, beneficiari ai centrului sau aflați pe lista de așteptare, și pentru personalul centrului (1 psiholog, 2 educatori, 1 asistent social și 2 psihologi voluntari).

În cadrul cursului, părinții și persoanalul din centru au învățat tehnici de lucru pentru dezvoltarea autonomiei copiilor, identificarea comportamentelor neadecvate și modalități de intervenție asupra acestora. Instruirea a fost susținută de doamna Ancuța Dumitrescu, psihoterapeut cognitiv comportamental, consultant ABA acreditat BCBA, cu o vastă experiență de lucru cu copiii cu TSA și părinții acestora.

Cursul a reprezentat prima activitate din cadrul proiectului Sprijin pentru copiii cu autism din Prahova, derulat de Fundația Romanian Angel Appeal cu fondurile strânse în urma competiției Câmpina Open Mountain Bike – Race for Autism! care a avut loc pe 8 septembrie 2012.

Prin acest proiect, cei 15 copii cu autism (cu vârste cuprinse între 2 și 6 ani) vor beneficia de evaluare inițială, recomandări pentru începerea terapiei comportamentale și evaluări succesive la 3 și 6 luni. Evaluarea copiilor va fi realizată în Câmpina, în cadrul centrului, de către psihologi consultanți iar părinții lor și Centrul Sf. Filofteia vor primi kituri de materiale de lucru.

 

“Este primul proiect care ni se adreseaza direct nouă, părinților de copii cu autism și ăsta e un lucru minunat. În sfârșit s-a gândit cineva și la noi, căci până acum, când încercam să cerem sprijin, găseam numai uși închise. Ar fi frumos dacă s-ar mai organiza astfel de evenimente pentru a putea fi sprijinite și mai multe familii care au copii cu autism.” M.A., mămica unui băiețel cu autism din Câmpina, beneficiar al proiectului.

 

Reamintim că în data de 8 septembrie 2012, 412 cicliști (sportivi licențiați, amatori și copii) au participat la competiția de ciclism montan Câmpina Open Mountain Bike – Race for Autism!, organizată în sprijinul copiilor cu autism din Prahova, de către Fundația Romanian Angel Appeal și Asociația E.A.S.C. Caraiman Câmpina, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpina și Primăriilor comunelor Cornu și Șotrile. Suma stransă din taxele de participare a fost de 20.290 lei.

Informatii de Contact

Ne intalnim la start aici: